Stomatologie pediatrică/pedodonție

Stomatologia pediatrică sau pedodonția este ramura stomatologiei care se ocupă cu diagnosticul și tratamentul afecțiunilor stomatologice la copii. Pacientul-copil necesită medici specializați, atenți și răbdători, care să îi câștige încrederea și să ajungă la o colaborare cât mai eficientă cu acesta.

stomatologie pediatrica Cluj, pedodontie

Prima vizită la stomatolog

Este foarte importantă prima vizită a copilului la stomatolog, vizită în care i se prezintă totul sub formă de joacă, astfel încat micul pacient să fie relaxat și cooperant. Pentru o bună cooperare se recomandă ca vizita la stomatolog să țină cont de programul de somn și de masă al copiilor, iar ședințele de tratament să aibă o durată corespunzătoare vârstei acestora.

stomatologie pediatrica Cluj, stomatologie copii Cluj

Afecțiunile dinților de lapte: caria dentară și caria de biberon

Dinții de lapte sunt și ei afectați de patologia numită "carie dentară". Cariile dinților de lapte necesită tratament, pentru o bună stare generală de sănatate a copilului și pentru a asigura menținerea dinților de lapte pe arcade, deoarece aceștia asigură dezvoltarea oaselor maxilare.

O formă specifică, des întalnită mai ales la copiii sub 3 ani este caria de biberon. Aceasta  apare inițial la dinții frontali superiori, are o evoluție foarte rapidă și ajunge să afecteze dintele în întregime, ajungând să rămână doar rădăcina dintelui de lapte.

Principala cauză a cariei de biberon este utilizarea biberonului cu ceai îndulcit, lapte praf sau chiar a laptelui matern în afara meselor (mai ales pe timpul nopții).

Prevenirea cariei de biberon presupune o toaletă riguroasă a gingiilor bebelușului cu o bucată de tifon după fiecare masă, realizarea periajului dentar odată cu apariția dinților de lapte (este important mai ales periajul de seara) și evitarea ca bebelușul să adoarmă cu biberonul în gură.

Ideală este prevenția, însă când caria de biberon este deja prezentă, medicul pedodont va alege  tratamentul în funcție de situația clinică (de la obturații, la tratament endodontic sau chiar extracție dentară).

 

stomatologie pediatrica Cluj, stomatologie copii Cluj

stomatologie pediatrica Cluj, stomatologie copii Cluj

Prevenția cariei dentare la copii

Tratamentele dentare la copii presupun mai ales profilaxie (prevenirea apariției afecțiunilor dentare). Tratamentele profilactice în cazul acestora sunt următoarele:

  • Igienizare (periaj profesional, detartraj, air-flow)
  • Sigilarea dinților de lapte și definitivi tineri
  • Fluorizare topică.

Igienizare dentară la copii

Igienizarea presupune detartraj, air-flow și periaj profesional și se recomandă să se repete la 6 luni, mai ales în cazul micuților la care apar colorații negre la baza dintelui, în apropierea gingiei. Aceste colorații negre nu afectează dinții și nu îi pun în pericol, însă sunt inestetice. Igienizarea profesională în cabinet este o valoroasă armă în prevenirea și depistarea precoce a afecțiunilor dinților de lapte, mai ales dacă este însoțită de o igienizare riguroasă de 2 ori pe zi și acasă.

Sigilare dentară

Sigilarea dinților previne apariția cariei dentare în șanțurile și fosetele dinților laterali (premolari și molari). Această procedură se recomandă mai ales la molarii de 6 ani, la premolari și la molarii de 12 ani, însă se poate realiza și la nivelul molarilor temporari, mai ales la copiii cu risc cariogen crescut.

Procedura presupune aplicarea unei răsini care umple șanțurile și fosetele dintelui, nu necesită anestezie și se realizează repede. Materialul de sigilare se menține perioadă îndelungată pe suprafața dintelui și îl protejează de apariția cariei dentare în șanțuri și fosete, însă acest material poate și să sară, de aceea se recomandă controale periodice și completarea/refacerea sigilărilor la nevoie.

Fluorizare dentară

Fluorizarea topică previne apariția cariei prin creșterea rezistenței smalțului dentar împotriva bacteriilor. Fluorul se aplică topic, adică pe suprafața dentară și se menține câteva minute, astfel încât să pătrundă în structura smalțului.

În cadrul vizitelor copilului la stomatolog, medicul pedodont este atent să depisteze dacă copilul prezintă obiceiuri vicioase, precum mușcarea buzei, sugerea degetului, interpunerea unor obiecte între arcade, sau parafuncții precum deglutiția infantilă sau respirația orală. Pentru depistarea acestora este importantă o bună colaborare și cu părintele, care poate informa medicul despre obiceiurile micului pacient. Dacă se constată acestea, e importantă corectarea parafuncțiilor și renunțarea la obiceiurile vicioase, astfel încât copilul să poată avea o dezvoltare corectă a arcadelor dentare și a oaselor maxilare.

STOMATOLOGIE PEDIATRICĂ

Dr. Alexandra Maxim

Medic stomatolog-specialist

PEDODONȚIE
STOMATOLOGIE PENTRU COPII

Dorești o programare?

click pe butonul din dreapta și completează formularul online

Dintii temporari (de lapte) îndeplinesc o multitudine de roluri: estetic, în masticație si deglutitie, fonație, în dezvoltarea și mineralizarea dinților permanenți, în dezvoltarea oaselor și mușchilor feței, în ghidarea eruptiei dintilor permanenti. Pentru ca această dezvoltare să fie concordantă cu vârsta copilului, dinții temporari trebuie să rămână pe arcadă până la momentul erupției dinților permanenți, care se dezvoltă în acelasi ritm cu osul.
Dinții de lapte dor ca și dinții permanenți. De aceea este important ca micul pacient să se prezinte la medicul stomatolog pentru controlul periodic și pentru prevenirea / depistarea apariției cariei dentare, cât mai devreme.
Dinții de lapte erup la vârste cuprinse între 6 și 33 de luni. Aceasta nu este însă o regulă. Dinții temporari ai copilului tău pot începe să erupă mai repede sau mai târziu. Îngrijorarea apare doar dacă dinții nu au început sa erupă nici la 6 luni după vârsta teoretica de eruptie.